Steaua fara nume

„Steaua fără nume”, un spectacol în care comedia se împletește cu drama, recomandat cu căldură tuturor celor care vor să viseze și să evadeze din cotidian!

e o savuroasă comedie romantică plină de emoție, sensibilitate, lirism, empatie și, nu în ultimul rând, umor. Acțiunea se desfășoară în perioada dintre cele două Războaie Mondiale, un timp plin de bonomia și parfumul specifice epocii. O gară dintr-un târg cenușiu de provincie- acesta este locul, aparent banal, în care se întâlnesc cele două personaje: timidul și visătorul profesor Miroiu și Mona, o fată frumoasă captivă a confortului lejer obținut. Dar ce se va întâmpla în noaptea specială care va urma va schimba pentru totdeauna destinul celor doi. Bărbatul, care își imagina o lume de o frumusețe infinită, își vede materializat visul, iar femeia fără nicio adevărată pasiune, prinsă într-o lume a bogației materiale, se descoperă, în sfârșit, pe sine. Se va îndrăgosti Mona? S-ar putea. Se va (re)descoperi Mona? Cu sigurață. Dar dimineață va disipa magia nopții și va aduce un personaj-cheie. Apariția lui Grig va obliga personajul central al piesei să penduleze între tentația visului și cea a luxului. Ce decizie va lua Mona?! Steaua fără nume, un spectacol în care comedia se împletește cu drama, vi-l recomand cu căldură tuturor celor care vreți să visați și să evadați din cotidian!” (Andrei Ciobanu, regizor).

Miercuri, 8 iulie 2020, ora 19:00, la Amfiteatrul Palas!

Durata piesei: 1h 50 min

Regia și versiunea scenică: Andrei Ciobanu Scenografie: Cătălin Târziu Compoziție muzicală: Dan Spînu Light design: Lucian Țurcanu

Distribuție: Bogdan Matei – Marin Miroiu Cezara Fantu – Mona Codrin Danila – Radu Udrea Ana Hegyi – Domnișoara Cucu Daniel Onoae – Grig Andrei Ciobanu– Șeful de gară Gelu Ciobotaru – Ichim Alexandra Paftala – Eleva

Bilete pe: www.ateneuiasi.ro, la casieria Ateneului sau direct la locația evenimentului, cu o oră înainte de începerea evenimentului.

Pret bilet Normal 20 RON

Reprezentatii Spectacol

08 Jul
19:00