10 noiembrie 2012
EVENIMENTUL S-A ÎNCHEIAT
Campania „Un milion de stele”
Scurt istoric
„Un milion de stele” reprezintă un eveniment cu tradiție în alte țări ale lumii, în România fiind organizat pentru prima dată de asociația „Centrul Diecezan Caritas Iași”;
Începând cu anul 2009, această activitate este organizată la nivel național prin Confederația Caritas România;
În fiecare an campania este implementată având o temă specifică, obiectivele acesteia fiind de promovare a solidarității dintre oameni și de manifestare a dorinței acestora pentru consolidarea unei societăți incluzive și drepte;
În timpul evenimentului, în semn simbolic, se aprind lumânări, fiecare lumânare aprinsă reprezentând o declarație de solidaritate din partea participanților sau o persoană aflată în nevoie.
În acest an, campania va fi organizată de Caritas sub sloganul „Ia și voluntariază!” în cadrul proiectului strategic european „Rețeaua de incluziune socială pe piața muncii” și va promova activitatea de voluntariat, drept componentă esențială în cadrul proiectelor sociale ce vizează integrarea pe piața muncii a categoriilor defavorizate.
Locații unde va fi organizată campania de asociația „Centrul Diecezan Caritas Iași” în anul 2012:
•Iași, ansamblul urbanistic „Palas”,
•Münster (Germania),
•Cârța (jud. Harghita), în centrul comunei,
•Cristuru Secuiesc (jud. Harghita), în centrul orașului,
•Suceava, în fața bisericii „SF. Ioan Nepomuk”,
•Huși, Strada „General Teleman”,
•Onești, lângă primărie și
•Săbăoani, lângă Biserica „Sfântul Mihail Arhanghelul”.
În Iași, „Un milion de stele” va presupune două activități derulate în ansamblul urbanistic „Palas”:
Un târg de promovare a voluntariatului în cadrul căruia, cele mai reprezentative organizații neguvernamentale din Iași, care activează în acest domeniu, își vor promova programele și ofertele de voluntariat, în intervalul 1400 – 1630.
Emiterea îndemnului pentru voluntariat în ceremonialul de aprindere a lumânărilor, în intervalul 1700 – 1800.
Informații suplimentare puteţi obţine la numărul de telefon 0742 311 326, persoană de contact Cătălin ASĂVOAEI, coordonator departament „Politici și Comunicare”.